Hemoleucograma este un grup de analize care măsoară numărul și unele caracteristici ale celulelor din sânge. Rezultatul cuprinde eritrocitele, leucocitele și trombocitele, alături de indicatori precum hemoglobina, hematocritul și volumul mediu al globulelor roșii. În documentația medicală în limba engleză apare frecvent abrevierea CBC, de la complete blood count. Analiza poate fi folosită în evaluarea stării de sănătate, pentru investigarea unor simptome sau pentru monitorizarea unei boli ori a unui tratament.
Globulele roșii și indicatorii asociați
Eritrocitele, denumite și globule roșii, sunt produse în măduva osoasă și transportă oxigenul de la plămâni către țesuturi. Pe buletin, numărul lor poate apărea sub abrevierea RBC. Acest parametru reprezintă o numărătoare de celule, diferită de cantitatea de hemoglobină. Un număr scăzut poate apărea în anemie, pierdere de sânge sau unele afecțiuni renale, între alte cauze. Deshidratarea și traiul la altitudine sunt factori care pot fi asociați cu valori crescute.
Hemoglobina este proteina bogată în fier din interiorul eritrocitelor care transportă oxigenul. Hematocritul descrie cât din volumul sângelui este ocupat de globulele roșii. Cei doi indicatori oferă informații legate de aceeași populație celulară, dar măsoară proprietăți diferite. O hemoglobină scăzută poate indica anemie, iar hematocritul poate varia și în legătură cu hidratarea. Institutul american pentru Inimă, Plămâni și Sânge explică faptul că interpretarea valorilor depinde inclusiv de grupa de vârstă, sex și altitudine.
Volumul eritrocitar mediu, abreviat MCV, arată dimensiunea medie a globulelor roșii. Valori mici pot fi întâlnite în unele anemii prin deficit de fier și în talasemie, iar valori mari pot fi asociate cu deficitul de vitamina B12, deficitul de folat sau afecțiuni hepatice. Aceste asocieri nu reprezintă diagnostice stabilite de un singur număr. MedlinePlus precizează și că anemia poate exista cu MCV în intervalul de referință, de exemplu în anumite pierderi de sânge sau afecțiuni renale.
Leucocitele și formula leucocitară
Leucocitele sunt globulele albe implicate în apărarea organismului. Numărătoarea totală a acestora este indicată frecvent prin WBC. Formula leucocitară măsoară separat cantitatea ori proporția diferitelor tipuri de leucocite. Distincția contează în descrierea rezultatului: numărul total nu arată, singur, distribuția dintre neutrofile, limfocite, monocite, eozinofile și bazofile. Hemoleucograma cu formulă leucocitară include informații despre aceste cinci categorii, care au funcții diferite în sistemul imunitar.
Neutrofilele participă la apărarea împotriva microorganismelor, iar limfocitele includ celule B și T, cu roluri diferite în răspunsul imun. Monocitele contribuie la eliminarea microorganismelor și a celulelor moarte. Eozinofilele sunt implicate în apărarea împotriva paraziților și în reacții alergice, iar bazofilele participă la răspunsuri alergice. Modificările numărului de leucocite pot avea mai multe explicații, inclusiv infecții, inflamație și efecte ale unor medicamente. Formula leucocitară este folosită împreună cu alte date pentru investigarea cauzei.
Trombocitele și coagularea
Trombocitele, notate adesea PLT, participă la formarea cheagului care oprește sângerarea atunci când un vas este lezat. Ele sunt produse în măduva osoasă. O numărătoare sub intervalul de referință este numită trombocitopenie, iar una crescută, trombocitoză. Hemoleucograma oferă numărul trombocitelor, în timp ce testele funcționale examinează capacitatea lor de a participa la formarea cheagului. Numărătoarea și funcționarea sunt, astfel, informații distincte în evaluarea unei probleme de sângerare ori coagulare.
Testele funcționale pot măsura, între altele, agregarea trombocitelor sau formarea cheagului. Sunt investigații diferite de numărătoarea inclusă în hemoleucogramă. MedlinePlus arată că evaluarea trombocitelor poate fi asociată cu alte analize, precum timpul de protrombină, INR sau timpul parțial de tromboplastină. Aceste teste urmăresc componente și etape diferite ale coagulării. Alegerea investigațiilor se face în funcție de simptome, istoricul medical și motivul pentru care medicul examinează sângerarea sau formarea cheagurilor.
Recoltarea și citirea buletinului
Proba pentru hemoleucogramă este recoltată de un profesionist din domeniul sănătății, de regulă dintr-o venă a brațului, cu un ac și un recipient pentru sânge. Procedura durează, în mod obișnuit, mai puțin de cinci minute. Înțepătura poate produce o durere ușoară, iar la locul recoltării poate apărea o vânătaie. Hemoleucograma singură nu necesită, de obicei, o pregătire specială; indicația de a nu mânca poate proveni de la alte analize cerute din aceeași probă.
Un rezultat aflat în afara intervalului nu dovedește automat o afecțiune care necesită tratament. Hidratarea, medicamentele, alimentația, efortul fizic și menstruația se numără printre factorii care pot influența unele valori. Hemoleucograma este folosită ca parte a evaluării clinice, alături de simptome și istoricul medical. Medicul poate solicita investigații suplimentare pentru a clarifica o modificare, inclusiv atunci când mai mulți parametri ai aceleiași analize sunt schimbați.
Intervalele de referință sunt construite din rezultate obținute la grupuri de persoane sănătoase. Pot exista intervale diferite pentru copii și adulți sau pentru alte grupuri relevante. Întrucât laboratoarele pot utiliza metode diferite, comparația se raportează la intervalul tipărit pe buletinul respectiv. O valoare marcată diferit de laborator nu are aceeași semnificație în orice context, iar un rezultat aflat în interval nu exclude toate problemele de sănătate.
Unitățile de măsură fac parte din rezultat. Numărul de celule, concentrația hemoglobinei și volumul mediu eritrocitar nu sunt exprimări interschimbabile. Pentru urmărirea valorilor în timp contează atât unitatea, cât și metoda și intervalul de referință. MedlinePlus explică faptul că diferențele dintre laboratoare pot limita comparația directă a două buletine. Evaluarea evoluției unei hemoleucograme include aceste detalii tehnice, împreună cu starea pacientului și tratamentele urmate la momentele recoltărilor.
Hemoleucograma și analizele biochimice reprezintă grupe diferite de investigații sanguine. Prima descrie celulele și indicatorii asociați, în timp ce analizele biochimice măsoară substanțe precum glucoza, calciul ori electroliții și pot oferi informații despre funcționarea organelor. Testele de coagulare verifică, la rândul lor, proteine și procese implicate în formarea cheagului. Prezența mai multor rezultate pe același buletin reflectă investigațiile solicitate, fără ca toate să fie componente ale hemoleucogramei.