Rezistența la antibiotice apare când bacteriile nu mai răspund la medicamente care puteau controla infecția produsă de ele. Schimbarea privește microorganismul, nu transformarea organismului pacientului într-un corp „rezistent” la toate tratamentele. Organizația Mondială a Sănătății și Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor descriu fenomenul ca pe o problemă de sănătate publică, legată atât de utilizarea antimicrobienelor, cât și de transmiterea infecțiilor.
Rezistența antimicrobiană este termenul mai larg, care include microorganisme diferite și mai multe clase de medicamente. Antibioticele sunt folosite împotriva bacteriilor. Antiviralele, antifungicele și antiparazitarele au alte ținte. Prin urmare, o statistică despre rezistența antimicrobiană nu descrie automat numai antibioticele, iar o informație despre o anumită bacterie nu poate fi extinsă fără explicație la toate tipurile de infecții.
Rezistența poate exista sau poate fi dobândită
ECDC distinge bacteriile care sunt rezistente în mod natural la unele antibiotice de cele care dobândesc rezistență. Modificările genetice și transferul unor gene între bacterii pot contribui la acest proces. O bacterie rezistentă la un medicament nu este, prin această constatare, rezistentă la toate celelalte. Sensibilitatea se stabilește pentru combinația dintre microorganism și antimicrobianul examinat.
Antibioticele acționează asupra unor mecanisme ale bacteriilor, iar rezistența poate afecta această acțiune. ECDC menționează existența mai multor clase de antibiotice, cu ținte și proprietăți diferite. Alegerea unui tratament depinde de infecție și de microorganism, în contextul evaluării medicale. Denumirea generală a medicamentului ca antibiotic nu descrie singură spectrul de bacterii asupra cărora acesta poate acționa.
Rezistența dobândită poate fi selectată în timpul expunerii la antibiotice. Bacteriile sensibile sunt eliminate sau inhibate, în timp ce cele care au caracteristici de rezistență pot supraviețui și se pot multiplica. Acest mecanism explică presiunea de selecție. El nu presupune că bacteriile iau o decizie și nici că persoana tratată devine ea însăși imună la medicament.
OMS arată că utilizarea necorespunzătoare și excesivă a antimicrobienelor accelerează apariția și răspândirea rezistenței. Fenomenul are însă și o componentă naturală, asociată schimbărilor genetice ale microorganismelor. Distincția contează: rezistența nu poate fi atribuită în fiecare caz unei singure administrări sau unei decizii luate de pacientul la care este identificată ulterior o infecție.
Transmiterea este diferită de selecție
O persoană poate dobândi o bacterie rezistentă chiar dacă nu a folosit antibioticul respectiv. ECDC explică faptul că bacteriile selectate se pot răspândi între oameni. Apariția rezistenței într-un microorganism și transmiterea acestuia reprezintă procese distincte. Istoricul individual de tratament nu este, așadar, singurul element care descrie expunerea unei persoane la o bacterie rezistentă.
OMS include prevenirea și controlul infecțiilor între componentele combaterii rezistenței. În unitățile sanitare, transmiterea microorganismelor și vulnerabilitatea pacienților fac relevante atât folosirea antibioticelor, cât și măsurile care limitează infecțiile. O analiză a problemei bazată exclusiv pe cantitatea de medicamente consumată ar omite circulația microorganismelor și condițiile în care se produc expunerile.
Antibioticele nu acționează asupra virusurilor care provoacă răceli sau gripă, potrivit explicațiilor ECDC. Prezența unor simptome respiratorii nu stabilește, singură, natura bacteriană a unei infecții. Diferența dintre bacterii și virusuri este relevantă pentru interpretarea rolului acestor medicamente, fără ca un material general despre rezistență să poată determina tratamentul potrivit unui caz individual.
Ce arată laboratorul
Testarea sensibilității examinează răspunsul unui microorganism la antimicrobiene, prin metode de laborator. Datele rezultate se raportează la specia identificată, la medicamentul testat și la criteriile folosite pentru interpretare. Termenul „rezistent” are astfel un obiect concret. El nu poate fi înlocuit cu o afirmație generală că toate infecțiile unui pacient sunt imposibil de tratat.
Sistemele de supraveghere folosesc rezultate microbiologice pentru a urmări rezistența în populații. Rețeaua europeană EARS-Net, coordonată de ECDC, se concentrează pe date privind anumite bacterii izolate din infecții invazive. Aceste rezultate au o arie definită de colectare. Ele nu reprezintă un recensământ al tuturor bacteriilor prezente în comunitate și nici al tuturor episoadelor de boală.
ECDC publică și date despre consumul antimicrobienelor prin rețeaua europeană dedicată acestui obiect. Consumul și rezistența sunt indicatori diferiți: primul descrie utilizarea medicamentelor, al doilea răspunsul microorganismelor testate. Analizarea lor împreună oferă informații suplimentare, dar un nivel de consum nu poate fi citit direct ca procent de pacienți cu bacterii rezistente.
Cum sunt comparate datele internaționale
OMS coordonează GLASS, sistemul global de supraveghere a rezistenței și utilizării antimicrobienelor. Programul urmărește standardizarea colectării și raportării datelor, pentru ca informațiile furnizate de țări să poată fi interpretate mai coerent. Participarea la un sistem comun nu înseamnă că fiecare țară are aceeași acoperire a laboratoarelor sau aceeași capacitate de identificare a tuturor infecțiilor.
Proporția probelor rezistente trebuie raportată la probele și microorganismele efectiv incluse. Dacă o evidență conține numai anumite tipuri de infecții sau anumite laboratoare, rezultatul descrie acea evidență. Calitatea, reprezentativitatea și continuitatea raportării sunt relevante pentru comparație. Un procent de rezistență din supraveghere nu poate fi tradus automat în procentul tuturor locuitorilor care au o infecție rezistentă.
GLASS integrează și informații despre utilizarea antimicrobienelor și promovează consolidarea sistemelor naționale. Această organizare permite examinarea evoluției în timp, în limitele datelor disponibile. O variație între două rapoarte trebuie evaluată împreună cu schimbările de acoperire și metodologie. Extinderea raportării poate modifica tabloul observat fără să însemne, singură, că toate infecțiile au evoluat în același sens.
Legătura dintre oameni, animale și mediu
Abordarea One Health, descrisă de OMS, leagă sănătatea oamenilor de cea a animalelor, plantelor și ecosistemelor. Rezistența antimicrobiană se înscrie în această perspectivă deoarece microorganismele și factorii care le selectează nu sunt limitați la un singur sector. Datele clinice despre oameni, utilizarea antimicrobienelor la animale și informațiile despre mediu descriu părți diferite ale aceleiași probleme.
Cooperarea dintre sectoare privește supravegherea, prevenirea infecțiilor, folosirea responsabilă a antimicrobienelor și cercetarea, potrivit cadrului One Health. Ea nu face ca toate sistemele să măsoare același indicator. O evidență dintr-un laborator spitalicesc și una despre utilizarea medicamentelor în sectorul animal au obiecte diferite, care trebuie precizate atunci când sunt comparate sau folosite în aceeași analiză a rezistenței.