Productivitatea muncii exprimă cantitatea de producție raportată la munca folosită pentru obținerea ei. La nivelul întregii economii, un indicator frecvent este produsul intern brut pe oră lucrată. Definiția OECD împarte PIB-ul la totalul orelor efectiv lucrate de persoanele implicate în producție. Rezultatul descrie o medie economică; nu este salariul plătit pentru o oră și nici evaluarea performanței unei persoane identificate.
Indicatorul reflectă folosirea muncii împreună cu alte resurse. Capitalul, tehnologia, bunurile intermediare și organizarea contribuie la producția măsurată. Două activități cu același număr de ore pot utiliza echipamente și procese diferite. Din acest motiv, o diferență a PIB-ului pe oră între economii nu poate fi atribuită numai efortului individual al angajaților. Definiția statistică include rezultatul ansamblului de factori utilizați în producție.
Numărul de persoane și numărul de ore
Productivitatea pe persoană ocupată și productivitatea pe oră folosesc numitori diferiți. Prima împarte producția la persoanele ocupate, iar a doua la orele lor de muncă. O economie cu mai multe contracte cu timp parțial poate avea un raport diferit între aceste două măsuri față de una în care durata de lucru este mai mare. Numărul oamenilor nu arată, separat, timpul total utilizat.
OECD include în orele efectiv lucrate programul obișnuit, orele suplimentare plătite sau neplătite și timpul lucrat în alte locuri de muncă. Indicatorul acoperă atât salariații, cât și persoanele care lucrează pe cont propriu. Nu include, de exemplu, timpul nelucrat în concedii, sărbători legale sau absențe pentru boală. Numitorul nu se obține prin înmulțirea mecanică a tuturor persoanelor cu o normă contractuală identică.
Media anuală a orelor lucrate are și limite de comparabilitate. OECD precizează că seria este potrivită pentru urmărirea tendințelor în timp, dar diferențele dintre surse și metode împiedică folosirea ei pentru comparații directe ale nivelului orelor între țări într-un anumit an. Această precizare aparține indicatorului respectiv. Un tabel cu ore și un tabel cu productivitate trebuie interpretate în cadrul metodologiei fiecăruia.
În metodologia britanică, ONS distinge persoanele, locurile de muncă și orele lucrate ca intrări separate pentru măsurarea productivității. O persoană poate avea mai mult de un loc de muncă, astfel încât numărul posturilor și cel al persoanelor nu coincid obligatoriu. Calculul pe oră folosește timpul efectiv al categoriilor incluse, nu numai numărul contractelor. La nivel de industrie, producția este măsurată prin valoarea adăugată brută.
Un exemplu de calcul, cu valori ipotetice
Într-un exemplu strict aritmetic, o activitate produce valoare adăugată de un milion de lei folosind 20.000 de ore. Raportul este de 50 de lei pe oră. Dacă producția ajunge la 1,1 milioane de lei, iar orele la 22.000, raportul rămâne tot 50. Producția totală a crescut cu zece procente, însă și timpul utilizat a crescut în aceeași proporție.
În aceeași ipoteză, dacă valoarea adăugată ar rămâne la un milion de lei și orele ar scădea la 18.000, rezultatul ar fi aproximativ 55,56 de lei pe oră. Diferența de circa 11,11% provine matematic din schimbarea numitorului. Exemplul nu descrie o firmă sau o statistică națională și nu stabilește cauza unei asemenea evoluții. Arată numai cum se formează raportul dintre producție și timp.
Un rezultat pe oră nu este suma pe care fiecare persoană o produce independent și nici suma care îi revine integral. Valoarea adăugată este un agregat economic, iar orele se cumulează pentru populația statistică inclusă. Distribuirea rezultatului între salarii, alte venituri și componentele economice ale producției este o problemă diferită. Din formula productivității nu rezultă, singură, remunerația unui angajat sau profitul unei companii.
Prețuri curente și producție în volum
Eurostat separă productivitatea nominală de cea reală. Calculul nominal folosește PIB-ul la prețuri curente, în timp ce calculul real utilizează producția în volum. În seriile pe industrie, valoarea adăugată înlocuiește PIB-ul în numărător. Distincția dintre PIB-ul nominal și PIB-ul real este relevantă și aici: modificarea valorii monetare poate conține o schimbare a prețurilor, fără o creștere identică a volumului produs.
O comparație în bani între țări are nevoie și de o unitate compatibilă. Indicatorul OECD pentru nivelul PIB-ului pe oră este exprimat în dolari, prin conversie la paritatea puterii de cumpărare, la prețuri curente. Această conversie ajustează diferențele de nivel al prețurilor. Un nivel monetar comparabil într-un an și o serie pentru creșterea reală în timp sunt prezentări statistice cu utilizări diferite.
Remunerația și costul muncii
Remunerația pe oră este calculată separat, împărțind remunerația totală a salariaților la orele lucrate de aceștia. OECD include salariile brute și contribuțiile sociale ale angajatorilor. Indicatorul nu este salariul net încasat de persoană. Are și o populație proprie, cea a salariaților, în timp ce productivitatea întregii economii include munca pe cont propriu. Egalarea celor două valori ar elimina diferențe esențiale ale definițiilor.
Seria OECD pentru remunerația pe oră este prezentată ca indice la prețuri curente, cu anul 2015 drept referință. Un indice de 120 arată un nivel cu 20% peste baza 100, nu o remunerație de 120 de unități monetare. Compararea lui cu o valoare de PIB pe oră presupune identificarea unității, perioadei și populației acoperite. Valoarea indicelui nu poate fi citită direct ca salariu.
Eurostat definește costul unitar nominal al muncii pe oră prin raportarea remunerației pe oră la productivitatea reală pe oră. Este astfel un raport între două componente, nu încă o denumire a salariului sau a productivității. ONS arată, de asemenea, că estimările de productivitate pot fi revizuite când se schimbă datele despre producție sau muncă. Perioada, unitatea, componentele și versiunea seriei fac parte din identificarea rezultatului statistic.