Un proiect votat de parlamentari nu devine aplicabil numai prin anunțarea rezultatului din plen. Procedura legislativă include examinarea în cele două Camere, promulgarea și publicarea legii. Constituția stabilește cine poate iniția o lege, ce Cameră o examinează prima și când intră în vigoare textul adoptat. Aceste etape permit identificarea exactă a stadiului unei măsuri prezentate în dezbaterea publică.
Parlamentul României este alcătuit din Camera Deputaților și Senat. În procedura obișnuită, fiecare proiect trece printr-o primă Cameră sesizată și printr-o Cameră decizională. Ordinea nu este identică pentru toate domeniile. Articolul 75 din Constituție repartizează competențele, astfel încât denumirea Camerei în care apare primul vot nu este suficientă pentru a stabili dacă procedura parlamentară s-a încheiat.
Cine poate propune o lege
Inițiativa legislativă aparține Guvernului, deputaților, senatorilor și, în condițiile Constituției, cetățenilor. Guvernul înaintează proiecte de lege, iar parlamentarii și cetățenii depun propuneri legislative. Diferența de denumire indică autorul inițiativei, nu garantează adoptarea acesteia. Un text depus rămâne o inițiativă supusă examinării până la finalizarea etapelor prevăzute de cadrul constituțional și de regulamentele parlamentare.
Pentru inițiativa cetățenească, Constituția cere cel puțin o sută de mii de cetățeni cu drept de vot. Susținătorii trebuie să provină din cel puțin un sfert dintre județe, iar în fiecare dintre acestea sau în municipiul București trebuie înregistrate minimum cinci mii de semnături. Problemele fiscale, cele internaționale, amnistia și grațierea nu pot face obiectul unei asemenea inițiative.
Înregistrarea unui text este urmată de procedurile de examinare și de obținerea avizelor necesare, potrivit obiectului reglementării. Descrierea procedurii publicată de Senat distinge trimiterea către comisii, dezbaterea și raportul acestora de votul plenului. Un aviz sau un raport de comisie reprezintă o etapă de lucru parlamentară. Niciunul nu echivalează, prin el însuși, cu adoptarea unei legi de către Parlament.
Prima Cameră și Camera decizională
Camera Deputaților este prima Cameră sesizată pentru ratificarea tratatelor și a altor acorduri internaționale, precum și pentru domeniile de legi organice enumerate expres în articolul 75. Pentru celelalte proiecte și propuneri, prima Cameră este Senatul. Repartizarea se verifică în raport cu conținutul textului și cu domeniul constituțional în care acesta intervine, nu doar cu numele inițiatorului.
Prima Cameră are, în mod obișnuit, un termen de patruzeci și cinci de zile pentru a se pronunța. Pentru coduri și alte legi de complexitate deosebită, termenul este de șaizeci de zile. Depășirea termenului produce adoptarea tacită în acea Cameră, potrivit Constituției. Adoptarea tacită nu încheie întregul parcurs: inițiativa ajunge în continuare la cealaltă Cameră, care hotărăște definitiv.
Textul este transmis Camerei decizionale și când prima Cameră îl respinge. De aceea, o respingere anunțată la primul vot nu înseamnă automat că inițiativa a fost eliminată definitiv. Camera decizională poate adopta un text modificat în urma dezbaterilor. În situațiile de competență prevăzute de Constituție, anumite dispoziții pot reveni celeilalte Camere pentru o nouă examinare.
Comisiile examinează inițiativa și amendamentele înaintea dezbaterii în plen, conform regulamentelor. Raportul comisiei competente sintetizează rezultatul acestei examinări și poate propune adoptarea, modificarea ori respingerea. Documentele publicate în dosarul legislativ permit urmărirea diferențelor dintre forma depusă, forma rezultată din comisii și cea adoptată de o Cameră. Aceste versiuni pot avea conținut normativ diferit.
Majoritatea necesară depinde de lege
Constituția distinge legile constituționale, organice și ordinare. Legile constituționale privesc revizuirea Constituției și urmează o procedură proprie. Legile organice reglementează domeniile enumerate constituțional, între care sistemul electoral și organizarea anumitor instituții. Încadrarea unui proiect ca lege organică ori ordinară contează pentru majoritatea de vot necesară adoptării și se raportează la materia reglementată.
Legile organice sunt adoptate cu votul majorității membrilor fiecărei Camere. Legile ordinare necesită majoritatea membrilor prezenți. Aceste două reguli au baze de calcul diferite: numărul total al parlamentarilor unei Camere, respectiv numărul celor prezenți la ședință. O simplă comparație între voturile pentru și împotrivă, fără identificarea tipului de lege și a prezenței, nu descrie integral condiția constituțională de adoptare.
Constituția permite și procedura de urgență, la cererea Guvernului sau din inițiativa Parlamentului, potrivit regulamentului fiecărei Camere. Accelerarea examinării nu înlătură etapele constituționale care urmează votului parlamentar. Un proiect discutat în procedură de urgență și o ordonanță de urgență a Guvernului sunt acte și proceduri diferite, chiar dacă ambele denumiri folosesc termenul „urgență”.
Promulgarea și controlul constituțional
După adoptare, legea este trimisă președintelui României pentru promulgare. Termenul constituțional obișnuit este de cel mult douăzeci de zile de la primire. Înainte de promulgare, președintele poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii. Cererea nu este un vot parlamentar și nici nu șterge inițiativa; ea deschide o nouă examinare a textului în Parlament.
Legea poate fi supusă și verificării constituționalității înainte de promulgare, în condițiile articolului 146. Curtea Constituțională examinează sesizările formulate de titularii prevăzuți de Constituție. Dacă sunt constatate dispoziții neconstituționale, Parlamentul trebuie să le reexamineze pentru punerea lor în acord cu decizia Curții. Un text adoptat poate astfel suferi modificări înainte să ajungă în forma publicată.
Când președintele a cerut reexaminarea sau verificarea constituționalității, promulgarea se face în cel mult zece zile de la primirea legii adoptate după reexaminare ori a deciziei Curții care confirmă constituționalitatea. Constituția stabilește astfel un termen distinct pentru această situație. Data primului vot și data promulgării pot fi separate de o examinare suplimentară, care trebuie identificată în dosarul legislativ.
Publicarea nu este întotdeauna data aplicării
Articolul 78 prevede că legea se publică în Monitorul Oficial și intră în vigoare la trei zile de la publicare sau la o dată ulterioară indicată în text. Data votului nu se confundă cu această dată. În plus, o lege poate conține dispoziții tranzitorii și termene diferite pentru anumite obligații, astfel încât momentul aplicării se verifică în forma finală publicată.
Urmărirea unei măsuri presupune, prin urmare, identificarea inițiativei, a Camerei care a votat, a formei adoptate, a eventualei reexaminări și a publicării în Monitorul Oficial. Dosarul parlamentar arată traseul textului, iar forma publicată stabilește reglementarea care a intrat în vigoare. Un anunț despre un vot, un aviz sau o promulgare descrie numai etapa respectivă, în limitele procedurii constituționale.